"Traseul vieții pictorului Gheorghe Astileanu (născut în 14 noiembrie 1964 în Cluj-Napoca) a fost unul foarte complicat, plin de suferințe și grele încercări care au început la vârsta de 19 ani când, în urma unui accident imposibil de imaginat, era să își piardă viața și a rămas paralizat fiind obligat să se deplaseze într-un fotoliu rulant.
Gheorghe Aştileanu: Eu nu zic că sunt un înger. Am păţit-o şi încerc să duc o viaţă normală. Detalii AICI !
Fără a-l întreba direct despre accidentul pe care l-a suferit în urmă cu 30 de ani şi dorind, în schimb, să aflăm mai multe despre tematica pe care o abordează în picturile sale, Gheorghe începe să ne povesteacă despre acea zi când viaţa lui avea să ia o cu totul altă turnură.
„Nu pot să spun că am o tematică anume în picturile mele. Am fost la un moment dat nevoit să lucrez şi influenţat de faptul că am păţit un accident cu conotaţie religioasă.
Accidentul meu are o doză de mister în interiorul lui. Ani de zile îmi reveneau în mine, obsesiv, secundele din momentul dinainte şi de după accident. Poate pare neverosimil ca un monument funerar să ajungă în poziţia în care a ajuns atunci când a căzut peste mine. Cu o zi înainte îmi cumpărasem o geacă de piele şi eram atent să nu mi-o zgâriu aşa că aveam grijă să nu mă ating de monumentele din cimitir.
Totuşi, piatra aia a fost un miracol când a căzut peste mine. Patru ani după accident m-am dus să o văd şi încă era fixată în sol. De pe mine opt oameni s-au chinuit să o ridice. Eram acoperit din cap până în picioare”, îşi aminteşte artistul.
După accident nu a avut doar probleme medicale, ci, după câțiva ani, și-a pierdut părinții, apoi a asistat neputincios la pierderea casei în care locuia. Încercările prin care a trecut și starea delicată de sănătate nu l-au împiedicat să își continue studiile, să urmeze cursurile Facultății de Arte din cadrul Academiei de Arte “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca devenind un pictor renumit, luându‑și apoi doctoratul în arte plastice și decorative (în 2012) cu teza de doctorat „Modele asociative de factură suprarealistă în exerciţiul creativ contemporan”, pentru care a primit distincția Magna cum Laude.
Dumnezeu e cel care îngăduie sau nu dorințele noastre așa cum le cerem prin rugăciune. De multe ori ne dă mai mult decât cerem sau decât merităm. Nu știu dacă legile divine se întrepătrund cu legile destinului.
Însă eu cred că persoanele pe care le întâlnești sunt persoanele potrivite predestinate. Cu alte cuvinte, nimeni nu intră în viața noastră din întâmplare. Așa cred că este și cu soția mea, Laura Aștileanu, cu care m-am căsătorit în luna aprilie și cu care îmi impart iubirea,bucuria sau tristețea. Detalii AICI !
Nu este ușor, am trecut prin multe momente destul de dificile (mutarea la București), dar ne ajutam reciproc și mai ales încercăm să depășim împreună obstacolele dure ale vieții …Mi-ar fi plăcut să îmi pot gestiona mai bine și mai eficient timpul, pentru studiu, meditație și pictură, însă nici starea sănătății mele nu a fost benefică…
Nu caut scuze și nici justificări. Eu simt că sunt galerii de artă și colecționari în lume care abia așteaptă să colaborăm, deci va veni și ziua aceea. Nu e ușor să faci ceva atunci când durerile îți persistă în majoritatea timpului atât ziua cât și noaptea, și ești solicitat să faci față la multe probleme ce apar zilnic.
În ultimii ani am fost prezent mai mult în spitale decât la vernisaje, expoziții sau muzee, dar asta e viața, din toate ai de învățat câte ceva. Eu gândesc și trăiesc dincolo de realitatea materială care e tranzitorie, mă gândesc la testamentul meu spiritual și artistic, la ceea ce voi lăsa lumii...
Cu fiecare zi îmbătrânim dar poate devenim mai înțelepți, mai răbdători și mai folositori celor din jur. Să nu uităm însă că și artiștii sunt oameni."
Alte informatii despre Gheorghe Astileanu AICI !
Gheorghe Astileanu http://bit.ly/2hmcX4Q
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu